Calea Eroilor
08:24:54
Цикл «Inelul Vrăjitorului»
„INELUL VRĂJITORULUI are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: uneltiri, contrauneltiri, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în şir şi va satisface cititorii de toate vârstele. Recomandată pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune.” Bestsellerul numărul 1, cu peste 500 de recenzii de cinci stele! Lui Morgan Rice, autorul numărul 1 de bestselleruri, îi datorăm debutul unei geniale noi serii epice şi de fantastice. CALEA EROILOR (PRIMA CARTE DIN SERIA INELUL VRĂJITORULUI) se bazează pe eroica poveste a maturizării unui băiat special, de numai 14 ani, dintr-un sat neînsemnat de la periferia Regatului Inelului. Cel mai tânăr dintre patru fraţi, cel mai puţin îndrăgit de tatăl său, urât de fraţi, Thorgrin simte că este diferit de ceilalţi. Visează să devină un mare războinic, să se alăture oamenilor Regelui şi să apere Inelul de hoardele de creaturi de pe cealaltă parte a Canionului. Când atinge vârsta la care răspunde pentru faptele sale, iar tatăl său îi interzice să participe la selecţia pentru Legiunea Regală, refuză să se supună interdicţiei: pleacă pe cont propriu, hotărât să-şi croiască drum spre Curtea Regelui şi să fie luat în serios. Dar Curtea Regală este plină de propriile drame de familie, lupte pentru putere, ambiţii, gelozie, violenţă şi trădare. Regele MacGil trebuie să-şi aleagă un moştenitor dintre copiii săi, iar Sabia Destinului, sursa întregii lor puteri, este încă neatinsă, aşteptând ca cel Ales să sosească. Thorgrin vine ca un intrus şi luptă pentru a fi acceptat şi pentru a fi primit în Legiunea Regală. Thorgrin ajunge să descopere că are puteri misterioase pe care nu le înţelege, că are un dar special şi un destin aparte. În ciuda tuturor adversităţilor, se îndrăgosteşte de fiica regelui şi, în timp ce relaţia lor înfloreşte, descoperă că are rivali puternici. În timp ce se luptă să-şi înţeleagă puterile, vrăjitorul Regelui îl ia sub aripa sa şi îi vorbeşte despre o mamă pe care nu o cunoscuse, dintr-un tărâm îndepărtat, de dincolo de Canion, de dincolo chiar şi de Ţinutul Dragonilor. Înainte ca Thorgrin să se aventureze în afara Inelului şi să devină războinicul care îşi doreşte să fie, trebuie să-şi completeze pregătirea. Dar aceasta este întreruptă brusc, căci se trezeşte propulsat în centrul comploturilor regale şi al contrauneltirilor, care îi pot ameninţa dragostea şi îl pot doborî−şi întregul regat odată cu el. Cu modul sofisticat în care creează şi descrie lumi, CALEA EROILOR este o epopee despre prieteni şi îndrăgostiţi, despre rivali şi pretendenţi, despre cavaleri şi dragoni, intrigi şi conspiraţii politice, despre iniţiere, inimi zdrobite, decepţie, ambiţie şi trădare. Este o poveste despre onoare şi curaj, despre soartă şi destin, despre magie. Este o ficţiune care ne duce într-o lume pe care nu o vom uita niciodată şi care cucereşte oameni de toate vârstele şi sexele. Are 82 000 de cuvinte. Cărţile 3 – 14 din această serie sunt, de asemenea, disponibile acum! „O fantezie plină de vervă, care ţese elemente de mister şi intrigă în firul naraţiunii. CALEA EROILOR spune totul despre curaj şi despre a avea un ţel în viaţă, care duce la evoluţie, maturitate şi excelenţă…Celor care caută aventuri fantastice consistente, protagoniştii, procedeele şi acţiunea le oferă un set substanţial de conflicte, care se concentrează pe evoluţia lui Thor, de la un copil visător la un tânăr cu şanse minime de supravieţuire…Este numai începutul din ceea ce promite a fi o serie epică destinată tinerilor.” “Încântătoarea fantezie epică a lui Rice [INELUL VRĂJITORULUI] prezintă trăsăturile clasice ale genului−un cadru bine conturat, inspirat de vechea Scoţie şi istoria acesteia, şi o subtilă înţelegere a intrigilor de la curte.”